© COPYRIGHT 2016
Diana Toma

Cum ma disciplinez?

Cum ma disciplinez?  Stiu ca am un viciu sau poate este doar o emotie puternica de moment. Nu pot intra in magazine fara sa nu cumpar ceva. De multe ori ma multumesc si cu o esarfa sau cu un inel. Orice. Sunt fericita atunci cand fac cumparaturi, dar am ajuns sa am cate un dulap in fiecare camera. Si pentru ca tocmai spatiul mi-o dicteaza am hotarat sa port lucrurile pe care le cumpar sau daca nu reusesc asta in termen de 30 zile le daruiesc prietenelor fara remuscari. Este o metoda de disciplina viabila, dar greu de aplicat uneori.

 Cu bune si cu rele am luat aceasta decizie in urma cu un an si de atunci sunt impacata cu mine si cu viciul meu. Nu mai am remuscari din cauza cumparaturilor emotionale.

 Ca sa fiu sigura ca nu trisez, notez pe eticheta data cand am cumparat produsul si nu rup eticheta decat dupa ce am construit  tinuta.

Asa am patit si cu aceasta salopeta din denim. Mereu am vrut o salopeta din denim gros cu pantaloni evazati. Am intrat in magazinul cu pricina, am vazut salopeta si am spus:

  • Vai ce salopeta! Aveam una identica cu care mergeam la gradinita! Dar pe vremea aia eram zurlie si panatlonii mei erau rupti in genunchi. Tot timpul imi spuneam ca o sa cresc mare si o sa am o salopeta identica pe care o voi ingriji.

Nu mai am rabdare sa trec prin cabina de proba. Aleg marimea si merg sa o achit.  In capul meu sunt mii de idei de tinute ready-to-wear cu ultima achizitie. Deja imi imaginez cum pot purta salopeta si la plaja si in vacanta de iarna de la munte. Sunt entuziasmata de ultima achizie.  Nimeni si nimic nu poate sa imi schimbe starea si sa ma faca sa ma intristeze. Poate doar daca imi agat rochia de dantela cumparata in urma cu o saptamana, care asteapta cuminte un eveniment pe masura sa. Dar sa nu vorbesc prostii ca poate atrag raul. Sunt superstitioasa cand vine vorba de garderoba mea.  Nici un moment nu ma gandesc daca am nevoie de salopeta sau daca din cauza entuziasmului meu  asociez salopeta din denim cu amintirea placuta din copilarie.

Imi convine starea de daydreaming. Ajung acasa si fac probe. Salopeta mi se pare minunata si nu reusesc sa gasesc o bluza sa se asorteze. Am cateva bluze si tricouri in garderoba, dar nici una nu imi satisface nevoile. Nimic nu merge si ma gandesc sa merg maine sa imi caut un tricou perfect pe stilul salopetei.

Cam asa se leaga lantul viciilor mele. Nevoi si mereu nevoi. Orice as avea mi se pare ca nu e de ajuns, ca nu mai este la moda sau ca nu mai imi place. Imi schimb imediat standardele dupa o noua achizitie. Am ajuns in punctul in care stiu ca am o dependenta care cere sa fie disciplinata imediat.  Sunt satula de zilele in care ma uit in dulap si gasesc haine pe care nu le-am purtat niciodata si ma tot intreb:

  • ”De ce am cumparat-o?”

  • “Ce a putut sa imi placa la ciudatenia asta?”

  • “Cum am putut sa o cumpar cand stiu ca nu imi sta bine imbracata in verde?”

  • “Daca pantalonii erau neagri sigur ii purtam mai des!”

  • “Nu merg la birou,dar  am prea multe camasi office.”

  • “ Rochia asta am cumparat-o pentru nunta prietenei mele. Dar intre timp nu imi mai place si cu siguranta nu o sa imi placa vreodata.”

  • “Tin minte de unde am cumparat cizmele! Eram  in drum spre o sedinta foto si le-am vazut in vitrina. Erau doar numarul meu. Ce noroc pe mine, gandeam atunci. Acum mi se par ca imi fac gambele prea groase…”

 

Din toata afacerea cu disciplina avem toti de castigat. Si eu si prietenele mele. Cam asa incerc eu sa imi normalizez viciile, tu cum faci?



Leave a comment